Sfântul ierarh şi mărturisitor Sava Brancovici, mitropolitul Transilvaniei
(24 aprilie)

Dupa inlaturarea lui Ilie Iorest din scaunul de mitropolit al Transilvaniei, in 1643, soborul protopopilor romani ardeleni a ales in locul sau pe ieromonahul Stefan (din botez Simion), din manastirea de la Alba Iulia. In timpul pastoririi lui s-a tiparit Noul Testament de la Alba Iulia, in anul 1648, prima editie in romaneste, cu o impresionanta prefata, scrisa probabil de mitropolit, in care se punea problema unitatii limbi romanesti.

In vara anului 1656, dupa moartea lui Simion Stefan, in scaunul vacant a fost ales protopopul vaduv Simion Brancovici din Ineu (jud. Arad). Spre deosebire de alti mitropoliti din trecut, viata lui este destul de bine cunoscuta, dintr-o Cronica scrisa de fratele sau, invatatul Gheorghe Brancovici. Din aceasta Cronica aflam ca viitorul mitropolit facea parte dintr-o veche familie sarbeasca, se pare, originara din Hertegovina. Pe la sfarsitul secolului al XVI-lea, aceasta familie s-a refugiat in partile Aradului, din pricina expansiunii turcesti; traind vreme indelungata printre romani, familia respectiva s-a romanizat. Din sanul ei s-au ridicat cativa episcopi care au pastorit la Ineu (jud. Arad), numit pe atunci Ienopole: Matei, apoi fiul sau Sava si Longhin, hirotonit “mitropolit” de catre patriarhul Chiril Lucaris.

Viitorul mitropolit al Ardealului s-a nascut in jurul anului 1620, in Ineu, primind la botez numele Simeon. A invatat carte in casa parinteasca, apoi a calatorit prin Ungaria, Serbia, Bulgaria si, in cele din urma, s-a indreptat spre manastirea Comana, din Tara Romaneasca, unde se retrasese vladica Longhin, fratele tatalui sau. Desigur, acolo si-a completat si invatatura. Afland de moartea tatalui, a doi frati si a unei surori, s-a reintors acasa, s-a casatorit, a avut copii, dar acestia i-au murit de mici. Intre timp a murit Gheorghe Brancovici, protopopul Ineului, o alta rudenie. Credinciosii de acolo l-au rugat atunci pe tanarul Simeon sa-si inchine viata slujirii lui Dumnezeu ca preot-protopop. Raspunzand la staruintele acestora a plecat in Tara Romaneasca, unde a fost hirotonit preot, la Targoviste, de catre mitropolitul Stefan, care pastorea atunci. Dupa hirotonie si un popas la manastirea Comana, preotul Simon s-a reintors la turma sa duhovniceasca din Ineu. Aici afla cu durere ca sotia ii murise cu putine zile inainte de hirotonie, iar batrana sa mama se calugarise. Invingand necazurile vaduviei, a pastorit mai multi ani ca preot-protopop in Ineu, ingrijindu-se nu numai de viata duhovniceasca a pastoritilor sai, ci si de apararea lor in fata invadatorilor turci, a caror stapanire se intinsese pana in partile vestice ale teritoriului romanesc de astazi.

Continued…

Sfântul ierarh şi mărturisitor Ilie Iorest, mitropolitul Transilvaniei
(24 aprilie)

In anul 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat sa fie trecuti in calendarele ortodoxe romanesti, ca sfinti si marturisitori, cativa ierarhi, calugari si credinciosi din neamul nostru. Intre acestia se numarau si Sfintii Ierarhi si Marturisitori Ilie Ioarest si Sava Brancovici, mitropolitii Transilvaniei. Canonizarea lor – adica trecerea in randul sfintilor, dupa randuiala ortodoxa –s-a facut in 1955, la Alba Iulia, orasul in care si-au desfasurat activitatea ca mitropoliti.Este firesc sa ne intrebam: carui fapt se datoreaza cinstea deosebita de care s-au invrednicit acesti doi mitropoliti ai Transilvaniei? Prin ce merite au ajuns sa stea in apropierea lui Dumnezeu, sa fie considerati ca prieteni si casnici ai Sai si sa mijloceasca, prin rugaciunile lor, harul si ajutorul lui Dumnezeu pentru noi, urmasii pastoritilor lor de acum trei veacuri? Pentru a intelege mai bine viata si lucrarea lor de aparare a Ortodoxiei, sunt necesare cateva lamuriri privind starea politica-nationala a vremii in care au trait.

Biserica Ortodoxa romaneasca din Transilvania de alta data si-a desfasurat activitatea in imprejurari deosebit de vitrege, determinate de asupririle nationale, sociale si religioase la care era supus poporul roman de aici. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxa a avut un rol covarsitor in istoria poporului, fiind singura institutie romaneasca, in jurul careia se desfasura intreaga viata nationala, culturala si religioasa a romanilor. Cea mai de seama institutie a lor era Mitropolia Ortodoxa, care a avut multa vreme sediul in orasul Alba Iulia. Se stie ca, dupa 1541, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate turceasca, avand in frunte principi de nationalitate maghiara, cu sediul la Alba Iulia. La scurt timp, Dieta tarii a recunoscut ca “recepte” trei confesiuni noi, nascute din Reforma protestanta: luterana, clavina si unitariana, fireste, pe langa Biserica romano-catolica existenta mai de mult. Doar romanii si credinta lor ortodoxa au ramas in afara legii, socotiti ca “tolerati” in propria lor tara. In acelasi timp principii calvini maghiari din Alba Iulia si carmuitorii confesiunii calvine (numiti superintendenti) au inceput o lucrare de propovaduire a noii invataturi calvine printre romanii ortodocsi. Era o actiune foarte primejdioasa, caci prin primirea invataturii calvine, romanii se instrainau nu numai de credinta ortodoxa stramoseasca, ci si de neamul din care faceau parte, adica se maghiarizau. Era un atac direct, care urmarea insasi distrugerea neamului romanesc. In ciuda multelor incercari ale principilor si superintendentilor din Alba Iulia de a calviniza pe romani, acestia au ramas statornici in drapta credinta, mentinandu-se astfel si fiinta nationala romaneasca. Un rol important in aceasta lucrare de aparare a Ortodoxiei si a neamului au avut vladicii de atunci, - fie mitropolitii din Alba Iulia, fie episcopii din Vad si Maramures -, precum si smeritii preoti din satele noastre, cu putina invatatura, dar insufletiti de ravna intru slujirea neamului lor.

Continued…

Sfântul ierarh şi mărturisitor Iosif, episcopul Maramureşului
(24 aprilie)

In stravechiul pamant romanesc al Maramuresului, a existat o viata si organizare bisericeasca ortodoxa, care poate fi urmarita inca din primele veacuri crestine. Pe la mijlocul veacului al XV-lea, fratii cneji Drag si Dragos (primul “descalecator” in Tara Moldovei), au ctitorit o manastire, cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, in satul Peri (azi in Ucraina subcarpatica). In 1391, la rugamintea urmasilor acestor ctitori, manastirea a fost declarata “stavropighie” a Patriarhiei, cu alte cuvinte ii era subordonata direct. In aceasta manastire si-au stabilit resedinta unii episcopi ortodocsi, care indrumau viata duhovniceasca a credinciosilor din Maramures. Dar in satele din nordul acestui pamant romanesc s-au asezat treptat si unii credinciosi ruteni, care-si aveau propriul lor episcop, cu sediul la Muncaci (azi Mukacevo, in Ucraina).

Episcopii romani din Maramures s-au straduit sa mentina credinta ortodoxa si constiinta nationala in sufletul pastoritilor lor de aici. Acesti episcopi, ca si calugarii din schiturile si manastirile maramuresene, au pastrat stranse legaturi cu fratii lor de-o limba, de un neam si de o credinta din Moldova invecinata.

In 1646 o parte din preotii si credinciosii ruteni din eparhia Muncaciului au acceptat unirea cu Biserica Romei, asa cum facusera si o parte din ucraineni, prin as-numita “unire” de la Brest, din anul 1569. In astfel de imprejurari, unii din episcopii ruteni uniti care au pastorit la Muncaci in a doua jumatate a veacului al XVII-lea au incercat sa treaca la Biserica Unita cu Roma si pe unii dintre preotii ortodocsi romani din satele romanesti din Maramures si Satmar.

Pentru a impiedica lucrarea prozelitista a episcopilor uniti de la Muncaci, preotimea romaneasca din Maramures si-a ales un episcop din partea locului, si anume pe protopoul vaduv Iosif Stoica, novil din Criciova. A fost calugarit intr-una din manastirile maramuresene si apoi hirotonit intru arhiereu de catre fostul mitropolit al Moldovei, invatatul Dosoftei, aflat atunci in exil, la Jolkiew, in Polonia. Fara indoiala ca marele mitropolit moldovean l-a intarit in dreapta credinta si l-a indemnat sa vegheze la apararea si pastrarea ei, cunoscand toate uneltirile potrivnicilor Ortodoxiei romanesti. Nu se stie unde si-a avut resedinta; poate intr-una din manastirile maramuresene, fie la Hust, fie el la Uglea, fie in alte locuri. Se cunoaste un antimis sfintit de el in 1692, cu text slavon, in care se intitula: “din mila lui Dumnezeu, episcop ortodox al Maramuresului, exarh al stavropighiei patriarhale constantinopolitane, loctiitor al Mitropoliei din Balgrad (Alba Iulia) din Ardeal”. Inseamna ca in acel an va fi avut si calitatea de loctiitor de mitropolit al Transilvaniei, scaunul fiind vacant. Se cunosc cateva “soboare” de preoti si mireni, luandu-se felurite masuri pentru bunul mers al vietii bisericesti din eparhia Maramuresului. A facut vizite in parohii, a sfintit biserici, a hirotonit preoti, a rostit cuvinte de invatatura in fata pastoritilor sai.

Continued…

Sfântul Ghelasie de la Râmet
(30 iunie)

Viata

Cu mult înainte de a fi descoperită inscriptia care-l pomeneste pe Ghelasie ca Arhiepiscop al românilor din Transilvania, locuitorii satelor din împrejurimile mănăstirii cinsteau cu mare evlavie amintirea unui monah cuvios cu acelasi nume. Traditia populară relatează mai multe minuni făcute de Dumnezeu prin rugăciunile lui. Considerăm că acest cuvios este identic cu Arhiepiscopul Ghelasie si că el ar fi fost mai la început egumenul mănăstirii Râmet. El si-a continuat viata aici, departe de zgomotul lumii, si după ce i s-a încredintat conducerea vietii duhovnicesti a românilor transilvăneni, va fi strâns la mănăstire si tineri pentru a-i învăta si a-i hirotoni preoti.

Moastele

Prin anii 1937 -1938 a revenit la Râmet de la Sfântul Munte ieromonahul Evloghie Ota originar din Geoagiul de Sus. Efectuându-se lucrări importante de restaurare, printre care si înlăturarea straturilor de pământ si pietris depuse de viituri pe lângă biserică până sub ferestre, s-a descoperit un craniu gălbui, frumos si care, răspândea mireasmă plăcută. Se spune că luat de apa ce iesise pe lângă biserică în urma săpăturilor, a ocolit-o de trei ori si s-a asezat pe fereastra sfintului altar. Călugării I-au asezat cu evlavie într-un loc curat nestiind al cui este.

Continued…