Skip to content


Sfântul Ierarh Simion Stefan

(24 aprilie)
Simion Ștefan a fost unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, în decursul secolului al XVII-lea. În ziua de 21 iulie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea mitropoliților Transilvaniei Andrei Șaguna (30 noiembrie) și Simion Ștefan (24 aprilie).

Sfântul Simion Ștefan (mitropolit 1643-1656)

Despre viața marelui mitropolit român Simion Ștefan se cunosc foarte puține date, smerenia caracterizându-l pe acesta după moarte, precum și în timpul vieții. Se știe totuși că, mai înainte de a fi ales mitropolit, cuviosul Simion Ștefan a slujit ca ieromonah, în mănăstirea ortodoxă din Alba Iulia.

În anul 1643, vrednicul Simion Ștefan este numit Arhiepiscop și Mitropolit al Bălgradului, al Vadului și al Maramurășului, precum și peste toată Țara Ardealului. Noul mitropolit a urmat la slujire Sfântului ierarh Ilie Iorest, înlăturat din scaun și întemnițat pentru apărarea dreptei credințe în fața calvinilor.
Continued…

Posted in Sfinţii Ardeleni.


Conferința și lansarea cărții „Fii demn!” a maestrului Dan Puric

Actorul, regizorul şi omul de cultură Dan Puric va fi prezent, din nou, la Sibiu.

Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, în parteneriat cu Asociaţia Sfinţii Ardeleni şi Asociaţia Stundenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) Sibiu, organizează luni, 16 ianuarie 2012, ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor (sala mare), conferinţa Fii demn!, urmată de lansarea noului volum, cu acelaşi titlu, al maestrului Dan Puric.

Evenimentul se înscrie în încercarea temerară a redutabilului actor şi regizor Dan Puric de a se încăpăţâna să creadă, la nesfârşit, în capacitatea de revigorare a demnităţii poporului român, în valorile sale autentice, care l-au legitimat şi reprezentat ca individualitate hristică între popoarele lumii, în singura şansă, în fond, de a se salva, în faţa contemporaneităţii.

Conferinţa va fi urmată de o sesiune de autografe.

Intrarea este liberă.

Posted in Anunţuri, Cărţi.


Programul canonizarii Sf. Ierarh Andrei Şaguna

Problema canonizării mitropolitului Andrei Şaguna s-a pus din 2006, dar demersurile oficiale au început de trei ani, culminând în 21 iulie, când Sfântul Sinod a aprobat canonizarea acestuia. Rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului Andrei Şaguna au fost deshumate în luna mai, din cripta Mausoleului de la Răşinari. Acestea au fost împărţite în două racle – una a rămas în Mausoleu, iar cealaltă va fi depusă la catedrala din Sibiu, într-o raclă specială.


„Preoţii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe din Ardeal şi nu numai l-au cinstit mereu pe Sfântul Andrei de peste 138 de ani încoace, încât s-a creat un adevărat cult pentru el. Şi îl vor cinsti şi mai mult de acum înainte, după ce i s-a rânduit, de către Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe Române, în 21 iulie a. c., locul care i se cuvine în sinaxarul Bisericii creştine. Sfântul ierarh Andrei Şaguna a fost un om al rugăciunii, al meditaţiei, al liturghisirii, al propovăduirii adevărurilor învăţăturii creştine. Prin toate acestea, mitropolitul Andrei a rămas un luminos model pentru urmaşi. De aceea, considerăm că i se cuvine „hirotonirea cu harul cerurilor, drept vestitor apostol”, cum ar spune marele fiu al Răşinariului, Octavian Goga. I se cuvine cea mai aleasă cinstire prin trecerea lui în calendarul Sfinţilor Ierarhi români, alături de Simion Ştefan, Ilie Iorest şi Sava Brancovici ai Ardealului, de Simeon Ştefan, Petru Movilă al Kievului, de Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei, de Antim Ivireanul şi Grigorie Dascălul al Ţării Româneşti, şi de prietenul său, episcopul Calinic al Râmnicului”, a spus ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Slujbele legate de canonizarea lui Andrei Şaguna vor începe vineri, 28 octombrie, la Răşinari, când la ora 15, la Biserica Sf. Treime, va avea loc ultimul parastas. De aici, coloana va pleca spre Sala Transilvania din Sibiu, de unde va porni, în jurul orei 16.20, o procesiune solemnă până la catedrala mitropolitană, pe traseul Şcoala de Înot – Justiţiei – Victoriei – Andrei Şaguna – Mitropoliei. Aceasta va trece prin parohiile Hipodrom I, II, III, IV, V, VI, Mihai Viteazul I, II şi III. Vor participa preoţii şi credincioşii din parohiile Buna Vestire I şi II, Iosefin I, II şi III, Sf. Împăraţi III şi IV, Calea Poplăcii I şi II.

La intersecţia bulevardului Milea cu strada Noica li se vor alătura parohiile Sf. Arhangheli I, II şi III, Sf. Ilie I, II, III şi IV, dar şi detaşamente de studenţi de la Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu, care vor veni cu torţe, şi credincioşi din Mărginime, îmbrăcaţi în costume tradiţionale.

La ora 16.30, clopotele bisericilor ortodoxe din Sibiu vor bate timp de zece minute.

Sosirea la Catedrala Mitropolitană, unde se vor afla deja preoţii şi credincioşii celorlalte parohii sibiene, este programată la ora 17, când ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va adresa celor prezenţi un cuvânt de învăţătură.

La Catedrală va începe Slujba Privegherii zilei de rând, precum şi slujba Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Aceasta va continua până la sosirea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a delegaţiei din Grecia, care aduce Cinstitul Cap al Sf. Apostol Andrei, precum şi a celorlalţi ierarhi români. Va urma, apoi, slujba de Te Deum. Racla cu Cinstitul Cap al Sf. Apostol Andrei va fi aşezată pentru închinare în catedrală.

După slujba de Te Deum, Patriarhul României va adresa celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare.

A doua zi, sâmbătă 29 octombrie, la catedrală, după acatistul Sf. Apostol Andrei, de la ora 8.30, va avea loc Sf. Liturghie, de la ora 9.30, urmată de ceremonia proclamării oficiale a canonizării Sf. Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei.

Continued…

Posted in Anunţuri, Sfinţii Ardeleni.


Canonizarea mitropoliţilor Transilvaniei Andrei Şaguna şi Simion Ştefan

Sfântul Sinod a hotărât, în 21 iulie, canonizarea mitropoliţilor Transilvaniei Andrei Şaguna şi Simion Ştefan, la propunerea sinoadelor mitropolitane ale Mitropoliei Ardealului şi Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Andrei Şaguna va avea zi de pomenire la 30 noiembrie şi Simion Ştefan la 24 aprilie, se arăta într-un comunicat al Patriarhiei Române.

Andrei Şaguna s-a născut la Mişkolţ, în Ungaria, la 20 decembrie 1808, într-o familie de negustori aromâni. A avut o copilărie zbuciumată din cauză că tatăl a dat faliment, iar arhiepiscopul romano-catolic de Egger, Ştefan Ficher, l-a determinat să treacă la catolicism împreună cu întreaga familie. Potrivit legilor de atunci, cei trei copii, între care Anastasie, viitorul mitropolit, au fost declaraţi romano-catolici. Dar, tot potrivit legilor de atunci, la vârsta de 18 ani fiecare dintre cei trei copii a declarat că vrea să se întoarcă la credinţa pe care mama lor, Anastasia, nu a părăsit-o.

Cu rezultate excepţionale la învăţătură, studiind la Universitatea din Pesta filosofia şi dreptul şi cunoscând mai multe limbi străine, mulţi se aşteptau să înceapă o carieră în lumea laică, însă şi-a îndreptat paşii spre Vârşeţ, unde era o şcoală teologică. La 24 de ani, când a terminat studiile teologice, şi-a îndreptat paşii spre Mănăstirea sârbească Hopovo, unde a făcut un an de noviciat, iar la 25 de ani a fost tuns în monahism, pe 12 octombrie 1833, sub numele de Andrei.

Timp de 13 ani a activat în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe, apreciat în mod deosebit de ierarhi, între care şi marele mitropolit Ştefan Stratimirovici de la Karlovitz şi urmaşul său, Ştefan Stancovici, apoi de Iosif Raiacici, care va ajunge, în 1848, patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe. A slujit ca asesor consistorial, în termenii de astăzi un consilier eparhial şi, în acelaşi timp, a fost şi administrator sau locţiitor de egumen la mănăstirile Iazac, Besenovo, Hopovo şi Kovil.

A fost hirotonit ierodiacon, ieromonah, apoi hirotesit protosinghel şi arhimandrit, un semn al recunoaşterii vredniciilor sale în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe.

În 1846, după moartea primului episcop român de la Sibiu, Vasile Moga, mitropolitul ortodox sârb de la Karlovitz, Iosif Raiacici, l-a numit pe arhimandritul Andrei Şaguna vicar general al Episcopiei vacante de la Sibiu. A fost hirotonit arhiereu în Catedrala ortodoxă din Karlovitz, în Duminica Tomii din 1848, de mitropolitul Iosif Raiacici, viitorul patriarh, asistat de doi episcopi sârbi. Făgăduia atunci să-i „trezească” pe românii ardeleni din adâncul lor somn şi să-i ridice spre tot ce este bun şi înălţător.

În primii doi ani de activitate, Şaguna şi-a îndreptat atenţia mai mult spre problemele naţiunii. S-a implicat în mişcarea revoluţionară a românilor transilvăneni. A fost copreşedinte al Adunării naţionale româneşti de la Blaj, din 3/15 mai, cea care a formulat un program cu 16 revendicări politico-naţionale, apoi tot Adunarea l-a delegat în fruntea unor intelectuali români ca să ducă la Viena aceste petiţii. Şaguna le-a prezentat împăratului, la Innsbruck şi la Viena, primind asigurări că ele vor fi satisfăcute.

A tipărit mai multe manuale şcolare, a cerut profesorilor să scrie manuale, fiecare în specialitatea lui. Şaguna a îndrumat întregul învăţământ românesc. Sub îndrumarea lui s-au înfiinţat aproape 800 de şcoli în Arhiepiscopia Sibiului.

Şaguna a înfiinţat mai multe fundaţii la arhiepiscopie din care se acordau burse unor elevi şi studenţi merituoşi. La îndemnul lui, avocatul Emanuil Gojdu a creat o fundaţie din care să se acorde burse pentru elevi, studenţi, dar şi meseriaşi. S-au acordat peste 5.000 de burse până la Unirea din 1918.

Era prezent mereu la slujbă la biserica zisă „grecească” din Sibiu, pe locul catedralei de astăzi, ridicată de negustori aromâni din Sibiu. A încercat să ridice o nouă catedrală, dar nu a avut banii necesari, aşa încât gândul lui va fi transpus în faptă de mitropolitul Ioan Meţianu. În schimb, a cumpărat actuala Reşedinţă mitropolitană şi câteva clădiri în Sibiu.

A murit la 16/28 iunie 1873 şi, potrivit dorinţei sale testamentare, a fost înmormântat lângă biserica mare din Răşinari, unde el slujise de multe ori, „fără pompă, fără muzică şi fără predică'” prohodit de un singur preot, duhovnicul său, ieromonahul Gherman Bogdan. Cu toate acestea, la înmormântarea lui au participat mii de români veniţi din toate părţile Ardealului. Întreaga agoniseală a vieţii a lăsat-o prin testament Arhiepiscopiei Sibiului.

Posted in Sfinţii Ardeleni.


Sfântul sfințit mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel

PREOTUL MĂRTURISITOR MOISE MĂCINIC DIN SIBIEL
(21 octombrie)

Printre marii apărători ai dreptei-credinţe a românilor din Transilvania veacului al XVIII-lea, la loc de cinste se află şi Preotul Moise Măcinic din Sibiel, sat aşezat în «mărginimea» Sibiului. Câteva ştiri despre viaţa sa desprindem dintr-o decla­raţie pe care a dat-o el în faţa unei comisii de anchetă la Viena, în zilele de 14 şi 15 aprilie 1752. Între altele, el declara că toţi credincioşii din Sibiel l-au rugat, în urmă cu vreo 6 ani, să plece la Bucureşti spre a fi hirotonit preot, ceea ce s-a şi făcut, prin punerea mâinilor mitropolitului Ungrovlahiei Neofit Cretanul[1]. La scurt timp după hirotonie, episcopul rutean unit Manuil Olszavsky din Muncaci, trimis de autorităţi să cerceteze starea de spirit a credincioşilor ortodocşi din Transilvania, constata că printre cei care se împotriveau cu mai multă tărie uniaţiei se număra şi «popa Măcinic din Sibiel»[2]. În urma acestei ac­ţiuni, a fost arestat, după cum declara el însuşi în 1752:

«Apoi m-am întors acasă şi am slujit ca preot, ceea ce aflându-se, am fost dus la închisoare, în Sibiu, şi am pătimit acolo 17 luni, până când, în cele din urmă, Excelenţa Sa generalul comandant contele Brovne, la care am înaintat un memoriu, a vorbit cu Excelenţa Sa guvernatorul şi am fost slobozit din temniţă, cu condiţia să mă las de slujba preoţească şi să mă hrănesc din munca braţelor ca un simplu ţăran, până se va ivi vreun episcop să-mi dea mai departe poruncă ce am de făcut. Mulţumindu-mă cu aceasta, m-am întors acasă, nu am mai făcut nici o slujbă preoţească, ci am trăit în linişte ca un ţăran, până când a venit în satul nostru domnul vicar Petru Aron, care m-a chemat îna­intea lui şi a poftit să-i fac un nou jurământ preoţesc. Cum eu însă nu am voit să mai fac alt jurământ, afară de acela pe care îl făcusem la Bucureşti, de aceea a sosit poruncă la sat, să mă dea iarăşi prins» [3].

sf_moise_macinic.jpgLa 10 decembrie 1750, «Popa Măcinic» se număra printre cei şase semnatari ai unui lung şi emoţionant memoriu adresat mitropolitului sârb Pavel Nenadovici, de la Carloviţ, în care se relatau toate suferinţele la care sunt expuşi credincioşii orto­docşi din Transilvania[4].

În anul 1752, cu două săptămâni înainte de Paşti, au sosit în Becicherec preoţii Ioan din Poiana Sibiului şi Ioan din Ga­leş, împreună «cu mai mulţi români», aducând un memoriu al românilor din părţile Făgăraşului, ale Sibiului, ale Sebeşului şi ale Orăştiei, – întocmit în casa preotului Vasile din Sălişte – pe care Oprea Miclăuş şi Moise Măcinic urmau să-l prezinte îm­părătesei Maria Tereza, la Viena. Într-adevăr, după traducerea memoriului în limba germană, la Timişoara, cei doi s-au îndrep­tat spre capitala împărăţiei habsburgice. Din interogatoriul ce li s-a luat în zilele de 14 şi 15 aprilie 1752, reiese că Oprea Miclăuş era acum pentru a treia oară la Viena, în aceeaşi calitate de tri­mis al credincioşilor ortodocşi din Transilvania, pe când tânărul Moise era pentru prima oară. Cu câteva zile înainte, au fost pri­miţi în audienţă de împărăteasa Maria Tereza şi de cancelarul Kaunitz[5].

Dar, în loc să li se dea un răspuns la jalba pe care o înain­taseră Curţii, cei doi trimişi ai clerului şi credincioşilor din «mărginimea» Sibiului au fost arestaţi şi aruncaţi în închisoa­rea de la Kufstein. Au fost aşteptaţi zadarnic de familiile, de consătenii şi de toţi mărturisitorii dreptei-credinţe, în numele cărora făcuseră acel drum lung şi obositor până la Viena. La trei ani după întemniţare, deci în 1755, reprezentanţii români­lor ortodocşi din sudul Transilvaniei întocmesc o scrisoare că­tre mitropolitul Pavel Nenadovici, – dusă la Carloviţ de preo­tul Ioan din Poiana Sibiului şi de credinciosul Toma Maier din Răhău -, prin care-l înştiinţau de multele suferinţe pe care le îndurau pentru credinţa lor. Între altele, îl rugau: «să nu ne lăsaţi, pentru Hristos şi pentru aceşti oameni care i-au trimis ţara la împărăţie, anume Oprea Miclăuş, Popa Măcinic, căci multă dorire are ţara de ei, care nu ştim, sunt undeva sau ba»[6].

Îngrijoraţi de soarta lor, la 4 decembrie 1756, săliştenii adresează un memoriu către acelaşi mitropolit, relatând că «nu este putere mai multă a putea răbda răul care ne cade nouă asu­pra de la popii cei uniţi în toate zilele, şi supărările, că în toate zilele ne prind la arest şi ne căsnesc (chinuiesc) cum este mai rău, încă ne dau şi în mâna birăilor (primari) de ne închid prin temniţe; deci de al lor mare rău ne-am pustiit tot, şi case, şi moşii, şi şedem tot fugiţi la păduri, fiindcă nouă nu ne trebuiesc popii cei uniţi, până la moarte». Iar în partea finală a memoriului scriau: «Şi ne rugăm… pentru ai noştri care noi, satele, i-am ales oameni şi i-am trimis la preânălţata Curte, anume Popa Măcinic şi Oprea Miclăuş. Să fii Măria Ta într-ajutor ca să se sloboadă, căci sunt oameni buni şi sunt oameni de noi toţi şi cu voia noastră trimişi»[7]. În sinodul convocat de cuviosul ieromonah Sofronie de la Cioara, în februarie 1761, la Alba-Iulia, s-a cerut de asemenea eliberarea lui Oprea Miclăuş şi a preoţilor Măcinic din Sibiel, Ioan din Galeş şi Ioan din Sadu[8]. Într-un me­moriu cu data de 7 aprilie 1761, înaintat generalului Bukow, sosit cu două zile înainte la Sibiu, se cerea eliberarea aceloraşi deţinuţi, căci «ei n-au vină mai mare decât noi toţi românii din Transilvania, noi i-am înduplecat să umble pentru legea noastră»[9].

Cei care întocmiseră memoriile respective n-aveau de unde să ştie că, pe la începutul anului 1756, unul din prizonierii de la Kufstein a izbutit să evadeze din robie. Guvernul ardelean cerea autorităţilor în subordine să supravegheze pe soţia lui Oprea Miclăuş, socotind că el este cel evadat[10]. S-ar putea ca acela care evadase să fi fost prins şi readus în închisoare, ori va fi pierit de foame şi de frig în Munţii Tirolului, şi desigur cei de acasă nu vor fi ştiut nimic de soarta lor. Acasă n-a mai ajuns nici unul, din moment ce s-a făcut atâtea intervenţii pen­tru eliberarea lor, iar la 24 iulie 1784, soţia lui Oprea, Stana, cerea îndurare împăratului Iosif al II-lea, pentru eliberarea lui, după o robie de 30 de ani. Conducerea închisorii raporta că nu se ştia nimic despre el[11]. Înseamnă că amândoi şi-au sfârşit zi­lele în fioroasa temniţă de la Kufstein, jertfindu-şi viaţa pentru credinţa ortodoxă, câştigând însă cununile muceniciei şi ale îm­părăţiei lui Dumnezeu[12].

SFINŢI ROMÂNI ŞI APĂRĂTORI AI LEGII STRĂMOŞEŞTI (PATRIARHIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, Bucureşti, 1987) – Pr. prof. dr. MIRCEA PĂCURARIU


[1] Procesul-verbal al anchetei, publicat în limba germană, de Dr. I. Lupaş, Doi pre­cursori ai lui Horia în audienţă la Curtea împărătească din Viena, în «An. Acad Rom», mem. secţ. ist., t. XXVI, (1944), m. 14, Bucureşti, p. 459-464 (în extras p. 65-70.[2]Dr. Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în se­colul XVIII, vol. I, Sibiu, 1920, p. 166.

[3] Dr. I. Lupaş, ibidem, p. 416 (22).

[4] Memoriul, la Dr. S. Dragomir, ibidem, vol. I, anexa 59, p. 86-88; reprodus şi la Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, manual pentru seminariile teologice, ed. a Il-a, Sibiu, 1978, p. 252-254.

[5] Dr. I. Lupaş, Contribuţii documentare la istoria satelor transilvănene, Sibiu, 1944. p. 69 şi urm.

[6] Dr. Silviu Dragomir, ibiclem, vol. I, anexa 96, p. 153 şi vol. II, p. 32; Dr. I. Lupaş, Doi precursori…, p. 419 (25).

[7] Dr. Silviu Dragomir, ibidem, vol. I, anexa 105, p. 161-162; vol. II, p. 59.

[8]Ibidem, vol. II, p. 195

[9] ibidem, p. 223-224.

[10] Ibidem, anexa 9, p. 318-319.

[11] Ibidem, p. 308

[12] Despre moartea mucenicească a credinciosului Oprea Miclăuş şi a preoţilor Măcinic din Sibiel şi Ioan din Galeş, relatează şi cronica în versuri intitulată Plîngerea sfintei mănăstiri a Silvaşului (Prislop): «Şi pre câte trei din Viena i-au închis şi acolo viaţa lor s-a stins». Cf. Dr. I. Lupaş, Cronicari şi istorici români din Transilvania, ed. a II-a, Craiova, 1941, p. 73.

Posted in Sfinţii Ardeleni.


Sfântul sfințit mărturisitor Ioan din Galeș

PREOTUL MĂRTURISITOR IOAN DIN GALEŞ
(21 octombrie)

Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preoţilor şi credincioşilor ortodocşi români din Transilvania s-au ridicat numeroşi apărători ai dreptei-credinţe, în faţa încercărilor auto­rităţilor habsburgice de a-i trece cu forţa la uniaţie. Între aceş­tia se numărau cuvioşii ieromonahi Visarion Sărai, Sofronie de la Cioara şi Nicodim, protopopul Nicolae Pop din Balomir, preoţii Moise Măcinic din Sibiel şi loan din Galeş, loan din Aciliu, loan din Poiana Sibiului, loan şi Oprea din Sălişte, loan Piuariu din Sada, preotesele din Tilişca, din Poiana şi din Deal, credincioşii ţărani Oprea Miclăuş din Sălişte, loan Oancea din Făgăraş, Constantin Petric din Jina, loan Crăciun din Cărpiniş, Toma Maier din Răhău, Tănase (Todor) Todoran din Bichigiu – în părţile Bistriţei. Istoria a păstrat şi alte mii de nume ale preoţilor şi ale credincioşilor, – bărbaţi, femei şi chiar copii -, mai ales din satele: Sălişte, Poiana, Jina, Tilişca, Deal, Căr­piniş, Colun, Cuzdrioara, lângă Dej etc, ucişi sau morţi în urma suferinţelor îndurate, maltrataţi, întemniţaţi, bătuţi ori alun­gaţi din satele lor.

sf_ioan_gales.jpgÎntre aceştia, un loc aparte ocupă vrednicul mărturisitor al credinţei ortodoxe, Preotul loan din satul Galeş, din părţile Sibiului. Se crede că a fost hirotonit fie la Bucureşti, fie la Râmnic ori la Carloviţ, ca şi alţi tineri transilvăneni, în lipsa unui ierarh ortodox atunci în Transilvania. Într-un raport al episcopului rutean unit Manuil Olszavszky de la Muncaci, din 1746, – care fusese trimis de autorităţi să cerceteze starea de spirit a românilor transilvăneni, – între preoţii pe care-i pre­zenta ca potrivnici ai unirii cu Roma se număra şi loan din Galeş[1]. În decembrie 1750, el figura printre cei şase semnatari ai unui lung memoriu adresat de românii din părţile sudice ale Transilvaniei mitropolitului ortodox sârb din Carloviţ, Pavel Nenadovici, prin care-i relatau suferinţele pe care le îndură pentru credinţa lor strămoşească[2]. În acest memoriu erau pre­zentate chiar şi propriile sale necazuri prin cuvintele: «Şi au trimis în numitu sat, în Galeş, doi slujitori ai cetăţii ca să prinză un popă şi n-au găsit pre popa acasă. Şi era pe la miezul nopţii, ci au găsit numai pre preutiasa sa, au început a o bate şi s-o lege, iară ea au început a ţipa. Vecinii au sărit să vadă ce va să fie, slujitorii au tras cu un pistol ş-au puşcat un om şi numai decât au căzut…».

Cu două săptămâni înainte de Paştile anului 1752, preoţii Ioan din Poiana Sibiului şi Ioan din Galeş, «împreună cu mai mulţi români» au pornit spre Becicherec, în Banat, unde se gă­seau alţi doi neînfricaţi luptători pentru Ortodoxie, anume cre­dinciosul Oprea Miclăuş din Sălişte şi preotul Moise Măcinic din Sibiel, pentru a le duce un memoriu al românilor din părţile de sud ale Transilvaniei, ca ei să-l prezinte apoi împărătesei Maria Tereza, la Viena[3].

Reîntors din Banat, Preotul Ioan se afla din nou în fruntea acţiunii de apărare a Ortodoxiei, căci la 16 aprilie 1756, epis­copul unit Petru Pavel Aron informa guvernul despre activita­tea acestuia[4]. Cu câteva zile înainte, un oarecare Olasz Ferenc informa pe episcopul romano-catolic maghiar din Alba Iulia despre «agitaţiile» pe care le făcea Preotul Ioan în părţile Se­beşului, ale Orăştiei şi ale Hunedoarei[5]. Se pare că s-au mai înaintat plângeri şi s-au mai luat măsuri împotriva lui şi mai înainte, de vreme ce, tot la 10 aprilie 1756, el adresa o notă-protest Sfatului oraşului Sibiu, declarând cu demnitate că, dacă au trimis la el «călăraşi şi plăiaşi noaptea, ca la un hoţ, iară nu ca la un preot nevinovat, pentru aceasta în arişte nu voi veni, că nu sunt tâlhariu»[6].

Dar nu peste mult timp, în luna mai 1756, a fost arestat şi dus în lanţuri la Sibiu. Bătrânul său tată, Ioan Burborea (Vâr­vorea), înainta atunci o scrisoare Tezaurariatului din Transil­vania, solicitând eliberarea lui din închisoare, pe cauţiune, sau cel puţin să-i dezlege lanţurile, pentru a se bucura de lumina zilei[7].

Nimeni n-a ţinut însă seama de rugămintea unui părinte în­durerat de suferinţa fiului său preot. Dimpotrivă, împărăteasa Maria Tereza a dat ordin să fie dus în secret în închisoarea ce­tăţii Deva, urmând să fie reţinut acolo până la moarte («ad per-petuos carceres»)[8]. În anul următor, Cancelaria aulică din Viena cerea Directoratului cameral din Transilvania să-l deporteze pe Preotul Ioan, fie într-o fortăreaţă din Italia, fie la Graz, unde să fie reţinut pentru toată viaţa. Faptul că nu s-a precizat locul detenţiei lui a dus la o nouă corespondenţă, dispunându-se, în cele din urmă, la 16 noiembrie 1757, să fie dus cu escortă mili­tară de la Deva în Banat, iar de acolo la Graz[9].

Spre deosebire de alţi tovarăşi ai săi de suferinţă despre al căror sfârşit nu ştim nimic, despre Părintele Ioan din Galeş avem două mărturii târzii. Astfel, cronicarul braşovean Radu Duma menţiona că în anul 1776 câţiva comercianţi din Braşov, aflaţi în treburi negustoreşti la Graz, l-au cercetat în temniţă, mărturisindu-le «că mai bine va muri acolo decât să-şi lase cre­dinţa cea pravoslavnică». Se pare că după un şir lung de ani, a fost mutat în închisoarea de la Kufstein, unde îşi sfârşiseră viaţa şi alţi mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În adevăr, în 1780, un alt întemniţat de acolo, sârbul Ghenadie Vasici, fost pretendent la scaunul episcopal ortodox din Transilvania, a iz­butit să trimită o scrisoare către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse şi ţarinei Ecaterina a II-a, rugându-i să intervină pentru eliberarea lui. Între altele, Ghenadie scria: «Aici în fortăreaţă este şi un preot român din Transilvania, cu numele loan, care pătimeşte în robie de 24 de ani pentru credinţa ortodoxă». Acesta nu putea fi decât loan din Galeş, întemniţat cu 24 de ani în urmă, adică în 1756[10].

Aşa şi-a sfârşit viaţa, departe de familia şi de păstoriţii lui, cinstitul Preot Mărturisitor loan, din Galeşul Sibiului, împodo­bit cu nimbul mucenicesc, numele lui cinsteşte în veci patria şi neamul din care s-a ridicat, rămânând statornic în credinţa ortodoxă.

 

SFINŢI ROMÂNI ŞI APĂRĂTORI AI LEGII STRĂMOŞEŞTI (PATRIARHIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, Bucureşti, 1987) – Pr. prof. dr. MIRCEA PĂCURARIU



[1] Dr. Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în se­colul XVIII, vol. I, Sibiu, 1920, p. 166.[2] Ibidem, p. 210 şi anexa 59, p. 86-88 j reprodus şi la Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Manual pentru seminariile teologice, ed. a Il-a, Sibiu, 1978, p. 252-254.

[3] Dr. I. Lupaş, Contribuţii documentare la istoria satelor transilvane, Sibiu, 1944, p. 69-71.

[4] Dr. S. Dragomir, ibidem, vol. II, p. 47, cap. Un mucenic uitat: popa Ioaneş din Galeş; cf. şi anexa 4, p. 315; Dr. I. Lupaş, Doi precursori ai lui Horia în audientă la Curtea împărătească din Viena, în «An. Acad. Rom.», mem. secţ. ist., s. III, t. XXVI, 1944, m. 14, Bucureşti, p. 469-470 (în extras, p. 76-77).

[5] Dr. S. Dragomir, ibidem, vol. II, anexa 3, p. 314-315.

[6] Ibidem, p. 48 şi anexa 2, p. 314.

[7] Ibidem, p. 48-49 şi vol. I, anexa 101, p. 157-158.

[8] Ibidem, p. 49.

[9] Amănunte, ibidem, p. 49-50.

[10]. Ibldem, p. 309

Posted in Sfinţii Ardeleni.


332 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh Iorest al Bălgradului

Sfântul Ierarh Iorest a fost mitropolit în Transilvania, într-una dintre cele mai grele perioade pentru românii din această parte a ţării noastre; la mijlocul secolului al XVII-lea, catolici şi protestanţi deopotrivă încercau să înstrăineze sufletul românesc de ceea ce avea el mai scump, credinţa ortodoxă. Un moment important al pătrundării protestantismului în această zonă l-a constituit publicarea în anul 1640 a Catehismului calvinesc „cu voia şi cu porunca” principelui Gheorghe Rakozcy.

Continued…

Posted in Sfinţii Ardeleni.


Sfântul ierarh şi mărturisitor Sava Brancovici, mitropolitul Transilvaniei

Sfântul ierarh şi mărturisitor Sava Brancovici, mitropolitul Transilvaniei
(24 aprilie)

Dupa inlaturarea lui Ilie Iorest din scaunul de mitropolit al Transilvaniei, in 1643, soborul protopopilor romani ardeleni a ales in locul sau pe ieromonahul Stefan (din botez Simion), din manastirea de la Alba Iulia. In timpul pastoririi lui s-a tiparit Noul Testament de la Alba Iulia, in anul 1648, prima editie in romaneste, cu o impresionanta prefata, scrisa probabil de mitropolit, in care se punea problema unitatii limbii romanesti.

In vara anului 1656, dupa moartea lui Simion Stefan, in scaunul vacant a fost ales protopopul vaduv Simion Brancovici din Ineu (jud. Arad). Spre deosebire de alti mitropoliti din trecut, viata lui este destul de bine cunoscuta, dintr-o Cronica scrisa de fratele sau, invatatul Gheorghe Brancovici. Din aceasta Cronica aflam ca viitorul mitropolit facea parte dintr-o veche familie sarbeasca, se pare, originara din Hertegovina. Pe la sfarsitul secolului al XVI-lea, aceasta familie s-a refugiat in partile Aradului, din pricina expansiunii turcesti; traind vreme indelungata printre romani, familia respectiva s-a romanizat. Din sanul ei s-au ridicat cativa episcopi care au pastorit la Ineu (jud. Arad), numit pe atunci Ienopole: Matei, apoi fiul sau Sava si Longhin, hirotonit “mitropolit” de catre patriarhul Chiril Lucaris.

Viitorul mitropolit al Ardealului s-a nascut in jurul anului 1620, in Ineu, primind la botez numele Simeon. A invatat carte in casa parinteasca, apoi a calatorit prin Ungaria, Serbia, Bulgaria si, in cele din urma, s-a indreptat spre manastirea Comana, din Tara Romaneasca, unde se retrasese vladica Longhin, fratele tatalui sau. Desigur, acolo si-a completat si invatatura. Afland de moartea tatalui, a doi frati si a unei surori, s-a reintors acasa, s-a casatorit, a avut copii, dar acestia i-au murit de mici. Intre timp a murit Gheorghe Brancovici, protopopul Ineului, o alta rudenie. Credinciosii de acolo l-au rugat atunci pe tanarul Simeon sa-si inchine viata slujirii lui Dumnezeu ca preot-protopop. Raspunzand la staruintele acestora a plecat in Tara Romaneasca, unde a fost hirotonit preot, la Targoviste, de catre mitropolitul Stefan, care pastorea atunci. Dupa hirotonie si un popas la manastirea Comana, preotul Simon s-a reintors la turma sa duhovniceasca din Ineu. Aici afla cu durere ca sotia ii murise cu putine zile inainte de hirotonie, iar batrana sa mama se calugarise. Invingand necazurile vaduviei, a pastorit mai multi ani ca preot-protopop in Ineu, ingrijindu-se nu numai de viata duhovniceasca a pastoritilor sai, ci si de apararea lor in fata invadatorilor turci, a caror stapanire se intinsese pana in partile vestice ale teritoriului romanesc de astazi.

Continued…

Posted in Sfinţii Ardeleni.

Tagged with , , .


Sfântul ierarh şi mărturisitor Ilie Iorest, mitropolitul Transilvaniei

Sfântul ierarh şi mărturisitor Ilie Iorest, mitropolitul Transilvaniei
(24 aprilie)

In anul 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat sa fie trecuti in calendarele ortodoxe romanesti, ca sfinti si marturisitori, cativa ierarhi, calugari si credinciosi din neamul nostru. Intre acestia se numarau si Sfintii Ierarhi si Marturisitori Ilie Ioarest si Sava Brancovici, mitropolitii Transilvaniei. Canonizarea lor – adica trecerea in randul sfintilor, dupa randuiala ortodoxa –s-a facut in 1955, la Alba Iulia, orasul in care si-au desfasurat activitatea ca mitropoliti.Este firesc sa ne intrebam: carui fapt se datoreaza cinstea deosebita de care s-au invrednicit acesti doi mitropoliti ai Transilvaniei? Prin ce merite au ajuns sa stea in apropierea lui Dumnezeu, sa fie considerati ca prieteni si casnici ai Sai si sa mijloceasca, prin rugaciunile lor, harul si ajutorul lui Dumnezeu pentru noi, urmasii pastoritilor lor de acum trei veacuri? Pentru a intelege mai bine viata si lucrarea lor de aparare a Ortodoxiei, sunt necesare cateva lamuriri privind starea politica-nationala a vremii in care au trait.

Biserica Ortodoxa romaneasca din Transilvania de alta data si-a desfasurat activitatea in imprejurari deosebit de vitrege, determinate de asupririle nationale, sociale si religioase la care era supus poporul roman de aici. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxa a avut un rol covarsitor in istoria poporului, fiind singura institutie romaneasca, in jurul careia se desfasura intreaga viata nationala, culturala si religioasa a romanilor. Cea mai de seama institutie a lor era Mitropolia Ortodoxa, care a avut multa vreme sediul in orasul Alba Iulia. Se stie ca, dupa 1541, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate turceasca, avand in frunte principi de nationalitate maghiara, cu sediul la Alba Iulia. La scurt timp, Dieta tarii a recunoscut ca “recepte” trei confesiuni noi, nascute din Reforma protestanta: luterana, clavina si unitariana, fireste, pe langa Biserica romano-catolica existenta mai de mult. Doar romanii si credinta lor ortodoxa au ramas in afara legii, socotiti ca “tolerati” in propria lor tara. In acelasi timp principii calvini maghiari din Alba Iulia si carmuitorii confesiunii calvine (numiti superintendenti) au inceput o lucrare de propovaduire a noii invataturi calvine printre romanii ortodocsi. Era o actiune foarte primejdioasa, caci prin primirea invataturii calvine, romanii se instrainau nu numai de credinta ortodoxa stramoseasca, ci si de neamul din care faceau parte, adica se maghiarizau. Era un atac direct, care urmarea insasi distrugerea neamului romanesc. In ciuda multelor incercari ale principilor si superintendentilor din Alba Iulia de a calviniza pe romani, acestia au ramas statornici in drapta credinta, mentinandu-se astfel si fiinta nationala romaneasca. Un rol important in aceasta lucrare de aparare a Ortodoxiei si a neamului au avut vladicii de atunci, – fie mitropolitii din Alba Iulia, fie episcopii din Vad si Maramures -, precum si smeritii preoti din satele noastre, cu putina invatatura, dar insufletiti de ravna intru slujirea neamului lor.

Continued…

Posted in Sfinţii Ardeleni.

Tagged with , , .


Sfântul ierarh şi mărturisitor Iosif, episcopul Maramureşului

Sfântul ierarh şi mărturisitor Iosif, episcopul Maramureşului
(24 aprilie)

In stravechiul pamant romanesc al Maramuresului, a existat o viata si organizare bisericeasca ortodoxa, care poate fi urmarita inca din primele veacuri crestine. Pe la mijlocul veacului al XV-lea, fratii cneji Drag si Dragos (primul “descalecator” in Tara Moldovei), au ctitorit o manastire, cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, in satul Peri (azi in Ucraina subcarpatica). In 1391, la rugamintea urmasilor acestor ctitori, manastirea a fost declarata “stavropighie” a Patriarhiei, cu alte cuvinte ii era subordonata direct. In aceasta manastire si-au stabilit resedinta unii episcopi ortodocsi, care indrumau viata duhovniceasca a credinciosilor din Maramures. Dar in satele din nordul acestui pamant romanesc s-au asezat treptat si unii credinciosi ruteni, care-si aveau propriul lor episcop, cu sediul la Muncaci (azi Mukacevo, in Ucraina).

http://www.sfintii-ardeleni.ro/wp-content/uploads/Sf.Ier_.Iosif_.jpg

Episcopii romani din Maramures s-au straduit sa mentina credinta ortodoxa si constiinta nationala in sufletul pastoritilor lor de aici. Acesti episcopi, ca si calugarii din schiturile si manastirile maramuresene, au pastrat stranse legaturi cu fratii lor de-o limba, de un neam si de o credinta din Moldova invecinata.

In 1646 o parte din preotii si credinciosii ruteni din eparhia Muncaciului au acceptat unirea cu Biserica Romei, asa cum facusera si o parte din ucraineni, prin as-numita “unire” de la Brest, din anul 1569. In astfel de imprejurari, unii din episcopii ruteni uniti care au pastorit la Muncaci in a doua jumatate a veacului al XVII-lea au incercat sa treaca la Biserica Unita cu Roma si pe unii dintre preotii ortodocsi romani din satele romanesti din Maramures si Satmar.

Pentru a impiedica lucrarea prozelitista a episcopilor uniti de la Muncaci, preotimea romaneasca din Maramures si-a ales un episcop din partea locului, si anume pe protopoul vaduv Iosif Stoica, novil din Criciova. A fost calugarit intr-una din manastirile maramuresene si apoi hirotonit intru arhiereu de catre fostul mitropolit al Moldovei, invatatul Dosoftei, aflat atunci in exil, la Jolkiew, in Polonia. Fara indoiala ca marele mitropolit moldovean l-a intarit in dreapta credinta si l-a indemnat sa vegheze la apararea si pastrarea ei, cunoscand toate uneltirile potrivnicilor Ortodoxiei romanesti. Nu se stie unde si-a avut resedinta; poate intr-una din manastirile maramuresene, fie la Hust, fie el la Uglea, fie in alte locuri. Se cunoaste un antimis sfintit de el in 1692, cu text slavon, in care se intitula: “din mila lui Dumnezeu, episcop ortodox al Maramuresului, exarh al stavropighiei patriarhale constantinopolitane, loctiitor al Mitropoliei din Balgrad (Alba Iulia) din Ardeal”. Inseamna ca in acel an va fi avut si calitatea de loctiitor de mitropolit al Transilvaniei, scaunul fiind vacant. Se cunosc cateva “soboare” de preoti si mireni, luandu-se felurite masuri pentru bunul mers al vietii bisericesti din eparhia Maramuresului. A facut vizite in parohii, a sfintit biserici, a hirotonit preoti, a rostit cuvinte de invatatura in fata pastoritilor sai.

Continued…

Posted in Sfinţii Ardeleni.

Tagged with , , .