Skip to content


Canonizarea mitropoliţilor Transilvaniei Andrei Şaguna şi Simion Ştefan

Sfântul Sinod a hotărât, în 21 iulie, canonizarea mitropoliţilor Transilvaniei Andrei Şaguna şi Simion Ştefan, la propunerea sinoadelor mitropolitane ale Mitropoliei Ardealului şi Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Andrei Şaguna va avea zi de pomenire la 30 noiembrie şi Simion Ştefan la 24 aprilie, se arăta într-un comunicat al Patriarhiei Române.

Andrei Şaguna s-a născut la Mişkolţ, în Ungaria, la 20 decembrie 1808, într-o familie de negustori aromâni. A avut o copilărie zbuciumată din cauză că tatăl a dat faliment, iar arhiepiscopul romano-catolic de Egger, Ştefan Ficher, l-a determinat să treacă la catolicism împreună cu întreaga familie. Potrivit legilor de atunci, cei trei copii, între care Anastasie, viitorul mitropolit, au fost declaraţi romano-catolici. Dar, tot potrivit legilor de atunci, la vârsta de 18 ani fiecare dintre cei trei copii a declarat că vrea să se întoarcă la credinţa pe care mama lor, Anastasia, nu a părăsit-o.

Cu rezultate excepţionale la învăţătură, studiind la Universitatea din Pesta filosofia şi dreptul şi cunoscând mai multe limbi străine, mulţi se aşteptau să înceapă o carieră în lumea laică, însă şi-a îndreptat paşii spre Vârşeţ, unde era o şcoală teologică. La 24 de ani, când a terminat studiile teologice, şi-a îndreptat paşii spre Mănăstirea sârbească Hopovo, unde a făcut un an de noviciat, iar la 25 de ani a fost tuns în monahism, pe 12 octombrie 1833, sub numele de Andrei.

Timp de 13 ani a activat în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe, apreciat în mod deosebit de ierarhi, între care şi marele mitropolit Ştefan Stratimirovici de la Karlovitz şi urmaşul său, Ştefan Stancovici, apoi de Iosif Raiacici, care va ajunge, în 1848, patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe. A slujit ca asesor consistorial, în termenii de astăzi un consilier eparhial şi, în acelaşi timp, a fost şi administrator sau locţiitor de egumen la mănăstirile Iazac, Besenovo, Hopovo şi Kovil.

A fost hirotonit ierodiacon, ieromonah, apoi hirotesit protosinghel şi arhimandrit, un semn al recunoaşterii vredniciilor sale în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe.

În 1846, după moartea primului episcop român de la Sibiu, Vasile Moga, mitropolitul ortodox sârb de la Karlovitz, Iosif Raiacici, l-a numit pe arhimandritul Andrei Şaguna vicar general al Episcopiei vacante de la Sibiu. A fost hirotonit arhiereu în Catedrala ortodoxă din Karlovitz, în Duminica Tomii din 1848, de mitropolitul Iosif Raiacici, viitorul patriarh, asistat de doi episcopi sârbi. Făgăduia atunci să-i „trezească” pe românii ardeleni din adâncul lor somn şi să-i ridice spre tot ce este bun şi înălţător.

În primii doi ani de activitate, Şaguna şi-a îndreptat atenţia mai mult spre problemele naţiunii. S-a implicat în mişcarea revoluţionară a românilor transilvăneni. A fost copreşedinte al Adunării naţionale româneşti de la Blaj, din 3/15 mai, cea care a formulat un program cu 16 revendicări politico-naţionale, apoi tot Adunarea l-a delegat în fruntea unor intelectuali români ca să ducă la Viena aceste petiţii. Şaguna le-a prezentat împăratului, la Innsbruck şi la Viena, primind asigurări că ele vor fi satisfăcute.

A tipărit mai multe manuale şcolare, a cerut profesorilor să scrie manuale, fiecare în specialitatea lui. Şaguna a îndrumat întregul învăţământ românesc. Sub îndrumarea lui s-au înfiinţat aproape 800 de şcoli în Arhiepiscopia Sibiului.

Şaguna a înfiinţat mai multe fundaţii la arhiepiscopie din care se acordau burse unor elevi şi studenţi merituoşi. La îndemnul lui, avocatul Emanuil Gojdu a creat o fundaţie din care să se acorde burse pentru elevi, studenţi, dar şi meseriaşi. S-au acordat peste 5.000 de burse până la Unirea din 1918.

Era prezent mereu la slujbă la biserica zisă „grecească” din Sibiu, pe locul catedralei de astăzi, ridicată de negustori aromâni din Sibiu. A încercat să ridice o nouă catedrală, dar nu a avut banii necesari, aşa încât gândul lui va fi transpus în faptă de mitropolitul Ioan Meţianu. În schimb, a cumpărat actuala Reşedinţă mitropolitană şi câteva clădiri în Sibiu.

A murit la 16/28 iunie 1873 şi, potrivit dorinţei sale testamentare, a fost înmormântat lângă biserica mare din Răşinari, unde el slujise de multe ori, „fără pompă, fără muzică şi fără predică'” prohodit de un singur preot, duhovnicul său, ieromonahul Gherman Bogdan. Cu toate acestea, la înmormântarea lui au participat mii de români veniţi din toate părţile Ardealului. Întreaga agoniseală a vieţii a lăsat-o prin testament Arhiepiscopiei Sibiului.

Posted in Sfinţii Ardeleni.


0 Responses

Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.



Some HTML is OK

or, reply to this post via trackback.